Butonii - excelenta sta in detalii

Detaliile sunt cele ce ridică o ţinută bună la statutul unei ţinute excelente, şi nu multe persoane ţin cont de detalii. Pentru a ne numără printre aceia ce cunosc cu adevărat cum să se îmbrace, nu este îndeajuns să ştim cum să asortăm diferite articole de îmbrăcăminte. Fiecare element al unei ţinute are un mod perfect de a fi purtat, mod ce complimentează restul ţinutei. Iar butonii sunt un astfel de element.

Sursa foto: pinterest.com

Butonii sunt un accesoriu ce serveşte închiderii mansetelor cămăşilor. Contrar nasturilor, aceştia sunt consideraţi o metodă elegantă de a menţine manşeta închisă. Există două tipuri de butoni. Primii sunt butonii cu o singură faţă, ce au o încuietoare pe bază de pivot. A doua versiune de butoni are două feţe, legate între ele printr-un mic lanţ, printr-un mecanism de prindere din ambele părţi sau cea de a doua faţetă este suficient de mică încât să încapă prin gaura manşetei. Ambele versiuni de butoni sunt potrivite doar manşetei tip “french”, în care ambele faţete ale butonilor sunt la vedere.


Sursa foto: vk.com

Butonii pot fi purtaţi în majoritatea tipurilor de situaţii sociale, fie informale sau formale, însă în cazurile unde codul vestimentar este black tie sau white tie, aceştia devin o necesitate. Decoraţiunile faţetelor pot varia, însă motive recomandate sunt simboluri ale ocupaţiei purtătorului, ale hobby-urilor acestuia sau monograme.

Deşi nu este o regulă, este recomandat ca atunci când participaţi la un eveniment white tie, butonii să fie cel puţin parţial confecţionaţi din perlă.

Pentru cei ce vor să aibă un aer cu adevărat sartorial, mai există două recomandări ce sunt atât de des ignorate de bărbaţii din ziua de azi. Prima este că butonii ar trebui să fie întotdeauna asortaţi cu restul accesoriilor din metal ce fac parte din ţinută (ex.: bară de cravată, inele, etc.). Iar cea de a doua este că dacă butonii din aur sunt purtaţi în timpul zilei, noaptea este rezervată butonilor din argint.

Faptul că un accesoriu atât de mic poate fi atât de complex este uimitor. Însă fie că purtăm butoni cu două feţe sau o faţă, din aur sau argint, cu simbolul meseriei noastre sau monogramaţi, aceştia sunt un element ce ne reprezintă şi ne permite să ne afişăm în societate cu o încredere în imaginea noastră.