Geanta

Deşi modul în care ne construim imaginea şi stilul personal este important peste măsură, nu trebuie să trecem cu vederea practicalitatea. Mulţi bărbaţi refuză să includă o geantă în garderoba lor din cauza fricii de a părea efeminaţi. Ce trebuie stabilit este faptul că o geantă este necesară, având în vedere numărul de obiecte pe care un bărbat ocupat este nevoit să le deţină zi de zi. Însă nu fiecare geantă este la fel. Am avansat de la modelul diplomat al taţilor şi bunicilor noştri. Diferite stiluri şi diferite situaţii cer modele diferite de genţi, acestea trebuind a fi asortate ţinutei la fel ca orice alt accesoriu.

Sursa foto: wheretoget.it

Cel mai cunoscut model de geantă pentru bărbaţi este servieta. Crescând în popularitate încă din anii ’90, aceasta a evoluat mult de la modelul colţos de diplomat. Acum că s-a extins într-o miriadă de versiuni, aceasta poate fi adaptată oricărui stil personal. Este recomandat ca dacă lucraţi într-un mediu unde este necesar purtarea unui costum, să alegeţi o servietă din piele neagră. Dacă nu, însă stilul personal sau situaţia socială încă cer un look formal, o servietă din piele maro sau chiar material textil va fi suficientă.

Servieta / sursa foto: montblanc.watchprosite.com

Servietă de mesager şi-a luat numele de la meseria indivizilor ce purtau acest tip de servietă. Fiind o versiune mai recentă şi dezinvoltă a servietei clasice, aceasta pune accent pe practicalitate, putând fi purtată şi pe umăr. Deşi originar era creată doar din materiale textile, acum poate fi găsită şi în versiunea din piele, textura putând fi mată sau cu un design alăturat. Cel mai potrivit stil vestimentar pentru acest tip de geantă masculină este smart-casual. Camera bag (bonus): O versiune mai mică şi mai pătrăţoasă a servietei de mesager, această a fost dezvoltată pentru a ţine aparatul foto, însă acum este considerată ca fiind versiunea sport a fratelui sau mai mare. Recunoscută prin purtarea curelei pe umărul opus de coapsa unde este ţinută geanta.


Geanta de umar / sursa foto: lookastic.com

Atât cea mai practică, cât şi cea mai informală geantă din această lista, tote-ul oferă cea mai mare capacitate interioară de pană acum. Perfectă pentru acei bărbaţi ce sunt nevoiţi să transporte un număr mare de obiecte, tote-ul este caracterizat prin mânerele sale foarte lungi, lucru ce face posibil purtarea acestei genţi pe umăr. Datorită faptului că se aseamănă destul de mult cu o geantă feminină, sunt recomandate materiale ca pielea întoarsă sau bumbacul nefinisat. Un look informal va rezona foarte bine cu acest tip de geantă.


Sursa foto: pinterest.com

Atunci când aveţi dubii în legătură cu tipul de geantă potrivit situaţiei sociale în care vă aflaţi, duffel-ul vă poate scoate din încurcătură. Atât timp cât este ales cu grijă şi bun gust, un duffel va fi potrivit atât situaţiilor formale, cât şi celor informale. Des întâlnit în varianta clasică de piele maro, duffel-ul este bun pentru sala de sport, city-break-uri, dar şi o zi de birou.


Duffel / sursa foto: stylemotivation.com

Am trecut cu mult de perioada în care un bărbat ce poartă o geantă este considerat mai puţin bărbat. Iar stilul nostru personal ne cere să includem şi asortăm acest tip de accesoriu restului ţinutei. Intre cele patru exemple oferite, este acoperit întreg spectrul vestimentar.